Plătim pentru școlile ce pustiesc
2243

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Data publicării: 7/11/2013

În perioada 2005-2012, în Republica Moldova au fost instruiți în medie 430 mii elevi pe an, cu o tendință puternică de reducere a numărului de elevi de la an la an. Astfel, observăm o tendință de scădere a numărului mediu de elevi pe școală, de la 333 elevi în 2005 la 263 elevi în 2013. În timp ce numărul școlilor a diminuat cu 10,2% (157 școli închise), numărul de elevi a scăzut cu 29,2%.

Educatie-3_5nov

În anul 2012, 51,3% din totalul cheltuielilor pentru învățământ, sau circa 3,8 miliarde lei (3.792.803.972 MDL) au fost cheltuiți pentru învățământul primar și secundar general. Aceste cheltuieli au constituit 4,3% din Produsul Intern Brut, în creștere față de 3,8% în anul 2005. Observăm o scădere a numărului de elevi și o creștere a cheltuielilor din Bugetul Public Național (BPN) pentru învățământul primar și secundar. Astfel, în perioada 2005-2012, costul pentru un elev a crescut de circa 4 ori, de la circa 2,8 mii lei la 10,4 mii.

În ce privește structura cheltuielilor din BPN în ultimii șapte ani, 65% au fost alocate pentru cheltuieli de personal, 26% pentru cheltuieli curente și 9% pentru cheltuieli capitale. Structura cheltuielilor denotă faptul că finanțarea școlilor este direcționată pentru salariile cadrelor didactice, asigurarea mentenanței infrastructurii existente, în timp ce pentru cheltuieli capitale rămâne cea mai mică parte din alocări.

Descarcă setul de date →

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.